Monlogul disperării

10814_10153258687244186_6338911499912863156_nMă revolt cu demnitate pe femeile naive care își plîng de milă în batiste după ce bărbații lor au făcut din ele cîrpe de șters pe jos, le-au băgat apoi în noroi, le-au tăvălit timp îndelungat, apoi le-au aruncat în stradă (metaforic), la făcut oameni de zăpadă.Mă revolt pentru lipsa demnității lor, din vremurile în care se rugau la toți sfinții să le schimbe bărbații iubiți, să-i facă ce au fost la început, să le dea putere să treacă prin încercările vieții cu ele de mînă, să le dea lor forța de a mai face un pas, numai unul, răbdarea de a mai aștepta un ceas, doar un ceas, până își revine el după beție, după medicamente, după vreo aventură, după vreo boală, după vreo stare depresivă, după vreo dezamăgire sau după vreo mare iubire pierdută.Mă revolt cu demnitatea ce și mie mi-a scăpat de cîteva ori în viața asta printre degetele împreunate în rugăciuni înlăcrimate de: ”Fă, Tu, Doamne, o minune!” Pe voi, femei plămădite să dați vieți altor vieți, să educați și să iubiți simplu și definitiv, să (vă) sacrificați și să vă puneți pe orice alt loc decât primul!Mă revolt din lipsa puterii de a mă răzbuna, de a blestema și de a arunca brusc cu noroi în fața bărbaților ce au învățat de la viață să folosească femeia pe post de psiholog, menajeră, medic, confidentă, și alte cîte n-au legătură cu femeia iubită.Mi-e peste puteri să pricep cum de femeile au atîta forță să suporte jigniri, lovituri, trădări, înjosiri, dezgust, beții, acuze? De unde au naivitatea să creadă suferința bietului bărbat însurat, care nu e iubit de soție, a celui încă singur care își bîrfește fosta ce nu i-a dat cele de trebuință, a celui care jură pe toți sfinții că e curat ca lacrima, blînd ca mielușelul și fosta o nebună ce-l alerga prin casă cu farfuriile, așa, tam-nisam, – fără a-i spune că, de fapt, farfuriile erau destinate beției lui periodice, lipsei de acasă în detrimentul unei fătuci mai sexy ca ea. Cum de nu văd femeile mitocănia, lipsa de scrupule, a bunului simț, prefăcătoria și toate adevărurile ascunse sub masca perfecțiunii bărbatului ce le ocupă toată inima?Cum de ajung femeile victime ale violenței domestice, ale violurilor unor bărbați alcoolici sau psihopați, abuzurilor emoționale de tot felul, pe paturile de spital ale renumiților medici psihiatri, cu depresii majore, cu psihoze și tot felul de boli psihice, răsplată pentru iubirea ce-au dat-o bărbaților de porțelan?Și mai presus de toate, de ce îi fac ele responsabili de aceste nenorociri pe bărbați?Cu ce-s ei răspunzători că noi, femei crescute sub semnul sacrificiului, le permitem să ne sfideze, să ne lovească, să ne priveze de afecțiune, să ne dea afară din viața lor și să ne cheme înapoi la nevoie, să ne iubească în funcție de context și să ne facă să-i credem că pentru toate neînțelegerile din cuplu este vina noastră?
Vinovați ei, de iubirea ce le-o purtăm obsesiv?
Vă spun cu siguranța unei iubiri pe care am purtat-o și eu, ca voi toate, unor bărbați care nu dădeau doi bani pe mine, o floare sau o surpriză în locuri cu gust de ciocolată amară. Care n-ar fi ridicat pentru mine o piatră, în timp ce au ridicam pentru ei munți:Dragilor, singurele vinovate de suferință sunteți voi! Știți vorba aceea: nu e prost cel care cere, e prost cel care dă! Măcar cu ultimul strop de demnitate care ne-a mai rămas, să recunoaștem că suntem vinovate pentru jocul murdar în care am decis să continuăm a plusa, deși știam bine că el trișează, pentru dragostea oarbă care ne-a ținut lîngă ei suficient timp pentru a ajunge să ne credem urîte, proaste, slabe, murdare, vinovate și responsabile pentru relație.Suntem vinovate pentru că rămînem legate de bărbați care ne dezleagă la prima sfoară trimisă de alta să-i salveze din chinul în care trăiesc cu noi, pentru că ne aruncăm în brațe care nu ne doresc, pentru că ne împreunăm mînele în rugi strigate către cer pentru a-i vindeca pe ei, nu pe noi de dependența de iubiri toxice. Suntem vinovate pentru că aruncăm la gunoi sfaturile mamelor, prietenilor, psihologilor care ne arată harta către salvarea de sine, și alegem să păstrăm harta trasată de ei, către pieire.Suntem vinovate pentru că Dumnezeu ne-a înzestrat cu talente la care renunțăm de dragul lor, cu calități de a vindeca oameni cu probleme, cu care renunțăm să ne petrecem timpul, cu putere să escaladăm munții reușitelor profesionale, la care renunțăm să-i ajutăm pe ei să urce spre împlinirea de sine, cu dragoste necondiționată pentru copiii noștri, la care renunțăm să-i iubim pe ei necondiționat.Suntem vinovate pentru că ne lamentăm, în loc să-i lăsăm în brațele celor care sunt suficient de slabe încît să admită în viața lor jumătăți de măsură, alcool, droguri, aventuri, agresiuni.Suntem vinovate pentru că ne comparăm absurd cu fostele lor, cu actualele lor, femei care au acceptat și care vor accepta la nesfîrșit înjosiri și locuri secunde în topul preferințelor acestor bărbați pentru care femeia e un obiect. Sexual, profesional, psihologic.Și mai vinovate suntem pentru că lăsăm furia și suferința să ne invadeze când ei s-au întors la fostele. Nu pentru că le iubesc, ci pentru că ele sunt exact femeile slabe care le vor admite lipsa respectului, dependențele, amantlîcurile. Femei care nu vor trăi niciodată demnitatea adevărată, ci pseudo demnitatea caracateristică celor ce preferă confortul material în locul respectului și al iubirii față de Dumnezeu.Suntem vinovate mai ales pentru că ei continuă să creadă că doar o femeie îi va salva, le va dărui pacea și iubirea necondiționată care îi va liniști, fără a trebui să se sacrifice. Cu bărbați care cred că tot ce au ei de făcut este să muncească, să aducă bani acasă și să își facă datoria de mascul feroce o dată pe săptămână. Sau pe an…
Suntem vinovate pentru că îi învinovățim pe ei, când n-au nici o responsabilitate pentru viața noastră. Pentru sentimentele noastre, pentru iubirea ce le-o purtăm.Nu am vrut să învinovățesc pe nimeni, am dorit doar să-mi exprim indignarea , unei simple femei ca și voi, care a facut aceleași greșeli , și necondiționat le fac.Dar simplu fapt că mi-am dat seama , și îmi recunosc vina,mă încurajează să cred că totuși există, acel bărbat potrivit, nu ideal.Un bărbat adevarat și educat, cu principii și respect pentru o femeie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s