Cine-i de vină pentru singurătatea femeilor?

Am ajuns să văd sau să citesc în fiecare zi povestea unei femei singure. Încă tânără. Frumoasă, deșteaptă și cu școli înalte. Dar singură. Femei în cercul meu de prieteni sau femei pe care ajung să le cunosc de la distanță. Femei pe care le admir. Multe dintre ele se preumblă prin lumea bună și mă gîndeam: Doamne, ce bărbați interesanți pot cunoaște! Și totuși, sunt singure. Unele dintre ele își îngrijesc pruncul să-l facă mare și frumos, altele “își trăiesc viața” în weekend-ul ce se înghesuie fugar între două săptămâni de caznă la vreo multinațională nemiloasă. Sunt femei care-și caută perechea mai departe, sunt si cele care au obosit să mai spere că o vor găsi.

Și apoi mă uit la mine. Mă suportă un om de exact zece ani și pare că mai poate. E bun cu mine, e blînd, bate cuie, taie lemne, se îngrijește de cele trebuincioase casei, așa, ca să mă fălesc doar oleacă. Să nu mă întrebați cât costă o pîine, pentru că nu am habar. Levitez mai degrabă printre cărți decât prin magazine. Se descurcă cu toate și nu se plînge. Mă trezesc cu aroma cafelei aburinde și primesc, fără să fie o ocazie specială, prăjituri. Îmi rupe flori de pe coclauri și mi le întinde timid din căușul palmei, sperând să-i arunc un zîmbet drept mulțumire. Se arată încă îndrăgostit și pare că e sincer. Și nu mă încumet să mărturisesc că-i mariajul perfect. Dar trag speranța că nu voi îmbătrîni singură.

Le privesc și mă privesc. Ce am eu și n-au ele? Ce avem noi, astea maritatele, cântărindu-ne cu ele, cele singure? Adesea, ele au mai mult. Și totuși, ele sunt cele singure. Ai spune că, pe undeva, soarta așază o balanță, inegală, ce-i drept.

love

Nu cred în teoria că bărbații își doresc alături gîsculițe netoate. Ba chiar am convingerea că o femeie inteligentă deține secretul de a se face iubită. Pentru că, în cele din urmă, sunt încredințată că totul se rezumă la iubire. Relațiile se rup din lipsă de iubire, punct. Sau că vine moartea. În rest, doar cuvinte goale. Idealistă cum mă știu, cutez să cred că iubirea ține totul, că-n dragoste-i secretul suprem.

Și îndrăznesc a cerceta: cine o fi de vină de sunt atâtea zîne nepețite? Ori fi dânsele cu vină? Uneori da, dar de prea puține ori. Și-mi arunc privirea către ei, bărbații, acești copii în haine mari. Și îi văd fugind în grabă spre câte o odaliscă, vreo închipuire plăsmuită de-un vis pustiu. Și acu’ mă întreb: oare câți din bărbații liberi ai târgului au fost crescuți de-o mamă singură, la rându-i părăsită?

Cîteodată iubirea-i ca orzul pe gâște. Și am umila părere că, femeile, cu cît mai multă iubire învață să dăruiască, cu atât mai puțină, ei, bărbații, știu să primească.

E clar că în viață nu poți avea totul, dar mă întristez la gândul că atâtea buze delicate rămân nesărutate și atâtea coapse pierd mîngâieri rotunde de tandrețe. Multe din femeile de azi sunt aidoma unor flori, care cresc singure și însetate, departe de priviri, într-un deșert înstrăinat.

Sunt cea mai norocoasă femeie de pe lume. I’m afraid…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s