Trecutul

getImageAtunci cînd nu este vindecat,trecutul ne distruge viața.El ne îmormîntează darurile neasimuite pe care le avem,creativitatea și talentul.Atunci cînd aceste părți din noi înșine sunt nerecuperate,ele stagnează înăuntrul nostru și le folosim în armonie cu ea.Credem că suntem furioși pe lumea întreagă,că vrem să schimbăm lumea-că dacă lumea ar fi altfel, noi ni-am putea împlini visele.Dar cei care trebuie să se schimbe suntem noi înșine.Credem că suntem furioși pe părinții noștrii, pentru că ni-au asuprit copilăria.Am fost învăţaţi că e greu să ne urmăm visele. E posibil să nu fi înţeles că e mult mai greu să trăim zi de zi, ştiind că nu ni-le urmăm. Ni s-a luat dorinţa, care este cheia pentru realizarea pe deplin a potenţialului nostru spiritual. Ni s-a lăsat disperarea, care creşte încet şi se exprimă în trupurile noastre ca boli şi în psihicul nostru ca mânie. Dacă nu vrem să cădem la pace cu trecutul, nu facem altceva decât să tragem disperarea şi furia înspre viitor.
Puterea de a vă privi cu discernământ trecutul şi de a lua înapoi aspecte din voi înşivă pe care le-aţi alungat se află în voi.Puterea de care aveţi nevoie se află acolo, dar ea va ieşi numai
atunci când dorinţa de a vă schimba viaţa este mai puternică decât dorinţa de a rămâne aceiaşi. Întotdeauna, este mai uşor să-i acuzăm pe alţii pentru starea în care se află viaţa noastră. Când pierdem legătura cu noi înşine,pierdem legătura cu divinitatea şi, deoarece nu mai avem încredere în noi,ajungem să credem că alţi oameni nu sunt demni de încredere. Pentru unii oameni, durerea trecutului este atât de mare, încât ei cred că singurul mod prin care pot face faţă este să acuze şi să nege.Dacă vreţi să vă schimbaţi prezentul, trebuie să vă acceptaţi cu dragoste trecutul. Dacă vreţi să vă manifestaţi dorinţele, trebuie să fiţi răspunzători de tot ceea ce are loc în lumea voastră.
Adesea, dacă vreţi să vedeţi viitorul cuiva, tot ceea ce aveţi de făcut
este să-i priviţi trecutul. Trecutul ne duce la concluzia că tot ceea ce putem spera în viitor este o variantă a ceea ce avem deja. Aceasta îi opreşte din drumul lor pe cea mai mare parte dintre oameni. Îi împiedică să vadă mai departe şi face ca visele să le dispară. Uitaţi-vă în jurul vostru şi veţi vedea că majoritatea oamenilor rămân neschimbaţi. Priviţi viaţa lor de acum 20 de ani şi, în cea de acum, veţi vedea numai o variantă foarte puţin diferită de tema originală. Problemele de bază, fie că e vorba de sex, bogăţie, relaţii, sănătate sau carieră, adesea rămân dominante pe tot parcursul vieţii noastre. Trecutul modelează tot ceea ce spunem, cum vedem lucrurile şi
cum trăim. Unii târâm nu numai trecutul nostru după noi, ci şi pe cel al părinţilor noştri. Durerea este transmisă de la o generaţie la alta şi, dacă nu este privită în faţă, ciclul nu se va încheia niciodată.ncepem să nu ne asumăm părţi din noi înşine, din cauza convingerilor noastre de bază – care sunt întotdeauna legate de familia noastră şi de
copilăria timpurie. Ce anume au făcut părinţii noştri şi ce nu au făcut a avut un impact enorm asupra vieţilor noastre. Şi cei care ne-au îngrijit, ca şi profesorii noştri, au contribuit la cine suntem noi acum. Durerea pe care aţi trăit-o ca experienţă când aveaţi doi ani, sau şase, sau opt, se află sub suprafaţa conştienţei voastre. Ea există în permanenţă acolo şi vă conduce viaţa,până în clipa în care este modificată. Majoritatea oamenilor nu-şi explorează niciodată convingerile profunde, pentru a vedea dacă le-au ales în
mod conştient. În fiecare săptămână, întâlnesc oameni care vor să fie artişti,sau să scrie cărţi, dar care sunt siguri că nu pot să-şi îndeplinească dorinţele. Când îi întreb de ce, ei îmi răspund că nu sunt suficient de talentaţi sau educaţi. Ei au încredere în modul lor de a gândi, dar nu în visele lor.Atunci când explorăm originea convingerilor lor, aflăm că, cel mai adesea,cineva pe care îl iubesc le-a spus, verbal sau nonverbal, că nu erau capabili de a-şi îndeplini visele. Din cauza faptului că nu au pus niciodată la îndoială acest lucru, ei au căzut în capcană. Nici măcar nu au încercat vreodată să-şi îndeplinească dorinţa inimii.Convingerile de bază care ne conduc viaţa sună cam aşa: „Nu pot să fac asta. Aşa ceva nu mi se va întâmpla mie niciodată. Nu merit. Nu sunt destul de bun.”Noi adoptăm în mod subconştient multe convingeri de la familiile noastre, iar toate alegerile de viaţă pe care le facem sunt marcate de aceste convingeri, fără măcar să ne punem vreodată întrebarea: „Oare această
convingere îmi dă forţă?” Adesea, nu facem altceva decât să mergem pe urmele membrilor familiei noastre. Acest lucru este în regulă, dacă realiatea pe care o adoptaţi vă face fericiţi. Dar dacă nu este aşa, atunci puneţi-o la îndoială. Prejudiciul este trecut de la unu membru la altul. Durerea este trecută de la un membru la altul. Vinovăţia este trecută de la un membru la altul. Ruşinea este trecută de la un membru la altul. Problemele pe care le aveţi sunt, oare, ale voastre proprii, sau le-aţi moştenit de la generaţiile anterioare?
Bunica mea este o persoană care-şi face griji în permanenţă. Convingerea ei de bază este: „Urmează să se întâmple ceva rău”. Mama mea nu-şi face griji câtuşi de puţin, dar eu am adoptat stilul bunicii. Adesea am acelaşi gen de gânduri ca şi ea. Împărtăşim aceeaşi îngrijorare când e vorba de siguranţa fiului meu. Oricât de clare par lucrurile acum, mi-au trebuit ani de zile să-mi dau seama că am adoptat această trăsătură de la bunica mea, care a adoptat-o de la tatăl ei. Acum, când mă descopăr făcând-mi griji, trebuie să mă opresc şi să-mi pun întrebarea dacă sunt cu adevărat îngrijorată, sau dacă acţionez doar sub imperiul convingerilor mele de bază.De îndată ce îmi dau seama că nu am de ce să-mi fac griji şi recunosc că mă găsesc în tiparul familiei, îmi pot afirma propriul meu adevăr. De fiecare dată când întrerup reacţiile automate, privindu-mă cu atenţie  îmi ridic conştiinţa. Atunci mă pot scutura şi elibera de trecutul meu.Mulţi oameni au hotărât că ei nu vor semăna cu părinţii lor. Dar trebuie să recunoaştem cu toţii că am petrecut ani de zile absorbind trăsăturile pozitive şi negative ale părinţilor noştri. Dacă luăm în considerare propriul lor trecut, părinţii noştri au făcut tot ce au putut ei mai bine. Nu putem modifica modul în care am fost crescuţi, iar atunci când vrem să căutăm lecţiile care se află în propriile noastre experienţe, putem vedea că fiecare incident ne-a oferit o oportunitate pentru a învăţa şi a evolua. Una dintre prietenele mele cele mai bune, care a fost molestată sexual , mi-a spus odată: „Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot răul care mi s-a întâmplat în trecut, deoarece am devenit una dintre persoanele de pe planetă care are cele mai multe resurse. Am ajuns în această situaţie, după ce am învăţat cum să abordez toată durerea şi abuzurile din trecutul meu”.
Toate evenimentele negative sunt binecuvântări deghizate. Unii dintre noi aleg să trăiască cu iluzia că ni se întâmplă lucruri rele, absolut fără nici un motiv întemeiat. Dar durerea are un scop. Ea ne învaţă şi ne îndrumă spre niveluri mai înalte de onştienţă. Provocările din viaţa noastră pot să ne ofere intuiţii care ne ajută să ne eliberăm de un trecut ce ne sugrumă pasiunea şi ne ţine departe de centrul
nostru spiritual.O învăţătură străveche spune: „Lumea este un învăţător pentru înţelept şi un duşman pentru prost”. Nici un eveniment nu este dureros în şi prin el însuşi. Totul este o problemă de cum anume vezi lucrurile. Este important să înţelegem că, tot ceea ce se întâmplă în lume, se întâmplă în fiecare clipă – exact aşa cum trebuie. Nu există greşeli. Nu există accidente. Lumea este un rai şi un iad fără fund. Când înţelegem că nu putem să-l avem pe unul fără celălalt, devine mai uşor să acceptăm lumea aşa cum e ea. Mă uit în urmă la propriul meu trecut plin de minciuni şi înşelăciune, de suferinţă şi durere. Dar văd că, fără toate aceste experienţe şi fără tot întunericul pe care l-am dus cu mine atât de mult timp, nu aş fi în stare să-i învăţ pe alţii, aşa cum fac acum. Fiecare incident din trecutul meu, fiecare noapte fără somn, fiecare lacrimă, mă duc puţin
mai aproape de împlinirea călătoriei sufletului meu. Nimeni altcineva nu spune ce spun eu – în modul în care îl spun eu. Nimeni altcineva nu face lucrurile pe care le fac, exact în modul în care le fac eu. Eu sunt eu şi tu eşti tu. Fiecare dintre noi este unic şi cu toţii avem o călătorie a noastră,absolut specială.

Pentru a câştiga înţelepciune din trecutul tău şi pentru a te elibera de
el, trebuie să-ţi asumi responsabilitatea pentru toate evenimentele care ţi s-au întâmplat în viaţă. A-ţi asuma responsabilitatea înseamnă a fi în stare să-ţi spui ţie însuţi: „Mi-am făcut-o cu mâna mea”. E o mare diferenţă între ceea ce îţi face lumea şi ceea ce îţi faci tu, ţie însuţi. Când îţi asumi responsabilitatea pentru evenimentele din viaţa ta şi pentru interpretarea pe care o dai acestor evenimente, ieşi din lumea copilului şi intri în lumea adultului. Preluându-ţi responsabilitatea pentru acţiunile şi ne-acţiunile tale, renunţi la vechea poveste cu: „De ce mi s-a întâmplat tocmai mie?”, pe care o transformi în: „Toate acestea mi s-au întâmplat, pentru că e nevoie să învăţ o lecţie. Face parte din călătoria mea”.Potrivit lui Nietzsche, a dori să ne uităm trecutul, înseamnă a dori să ne părăsim propria noastră existenţă. E aproape imposibil să ne dirijăm vieţile înspre o anumită direcţie, până ce nu ne împăcăm cu trecutul nostru. Fiecare eveniment semnificativ din viaţă modifică felul în care vedem lumea şi pe noi înşine. Gândul de a ne trece în revistă întregul trecut este adesea copleşitor. Dar aceasta este o parte esenţială a procesului. Trecutul nostru este o binecuvântare care ne îndrumă şi ne învaţă  şi în el se află
tot atât de multe mesaje pozitive cât şi negative.Durerea noastră poate fi cel mai mare învăţător. Ea ne duce spre locuri din noi unde nu am fi mers niciodată de bună voie. Câţi oameni ar alege să-şi petreacă 20 de ani în suferinţă, numai pentru ca să poată găsi şi duce la bun sfârşit călătoria sufletului lor? Dacă nu aş fi suferit atât de mult, încă aş fi zăcut drogată pe puntea unei bărci în Miami, vorbind despre mine însămi. Partea pozitivă şi cea negativă m-au dus unde sunt astăzi.Oare aş mai alege să trec iarăşi prin toată durerea, pentru a avea ceea ce am acum? Răspunsul este, da! Îmi binecuvântez trecutul şi durerea. Dar,înainte să-mi însuşesc cu dragoste partea întunecată, am urât-o. Mi-am detestat durerea şi am detestat pe alţii care păreau că trăiesc fără ea. Mi-a trebuit mult timp să-mi asum responsabilitatea pentru acţiunile mele. Mă străduisem foarte tare să nu-mi asum nici un fel de responsabilitate. Numai atunci când am fost gata să privesc în faţă o versiune mai înaltă a vieţii mele, mi-am dat seama că Dumnezeu încerca să mă înveţe ceva şi că aveam un dar special, pe care-l puteam găsi numai dacă treceam prin întuneric. Astăzi mă străduiesc să-mi asum deplina responsabilitate pentru fiecare incident din trecutul meu, ca să învăţ ceea ce este necesar pentru a ajunge acolo unde vreau să ajung.A-ţi asuma  responsabilitatea este o sarcină uriaşă. Cea mai mare parte dintre noi vrem să ne asumăm responsabilitatea pentru binele pe care-l creăm în viaţa noastră, dar, cel mai adesea, ne împotrivim să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce este rău. Când ne asumăm responsabilitatea, absolut orice ne dă forţă. Chiar dacă ne simţim răniţi sau ruşinaţi de ceva ce se întâmplă, putem găsi pacea în faptul că ştim că, într-un fel sau altul, aceasta ne ajută pe fiecare dintre noi să ne îndeplinim visele sau să direcţionăm călătoria sufletului. Putem să ne uitam la noi înşine şi să spunem: „Lumea este o pânză şi am desenat acest eveniment în viaţa mea pentru a învăţa o lecţie valoroasă”. Am devenit răspunzători pentru orice se întâmplă. Îi spunem universului: „Eu sunt sursa propriei mele realităţi”.
Aceasta vă dă puterea da a vă modifica viaţa.Până când nu vă priviţi trecutul direct în ochi, el va fi întotdeauna acolo, aducând mereu acelaşi lucru în viaţa voastră. Psihologul Rollo May definea nebunia ca: „a face acelaşi lucru iarăşi şi iarăşi, aşteptând rezultate diferite”. Trebuie să învăţăm din trecutul nostru şi să ne recuperăm părţile
din noi înşine pe care nu ni le-am asumat. În felul acesta putem rupe cercul vicios. Cei care au învăţat dintr-o experienţă rea, şi-au asumat responsabilitatea pentru sentimentele lor şi s-au angajat în mod conştient să-şi schimbe viaţa, rareori vor crea din nou aceeaşi situaţie. Dacă ne abordăm viaţa cu luciditate, putem începe să luăm decizii noi şi diferite în privinţa a ceea ce vrem să creăm. Nu avem nevoie de altceva decât de o modificare de percepţie.
Pentru a ne modifica percepţia, trebuie să cercetăm fiecare moment
din trecutul nostru, până când descoperim o interpretare puternică ce ne permite să ne asumăm responsabilitatea. Risipim energie valoroasă, creând motive care să explice de ce anumite lucruri nu sunt făcute din vina noastră. Întotdeauna e mai uşor să acuzi pe altcineva pentru ceea ce nu-ţi place în lumea ta, dar această cale este o fundătură. Există întotdeauna durere, atunci când eşti victima circumstanţelor: durerea disperării şi a neputinţei. Dar voi trăiţi într-un univers în care totul se întâmplă dintr-un anumit motiv. Găsiţi binecuvântare pentru toate evenimentele care au avut loc în viaţa voastră şi veţi găsi recunoştinţa. Veţi trăi experienţa a ceea ce înseamnă să fii binecuvântat.Fiecare cuvânt, incident şi persoană care încă poartă o încărcătură emoţională trebuie să fie revăzut, privit în faţă, înlocuit şi însuşit cu dragoste. Trebuie să mergem înapoi pe urma paşilor noştri, până la geneza încărcăturii noastre emoţionale. Atunci stăm faţă în faţă cu incidentul respectiv, însuşindu-ne realitatea lui, ca pe o parte din trecutul nostru. Trebuie să devenim pe deplin conştienţi de influenţa pe care el a avut-o asupra vieţii noastre. Apoi, privim incidentul dintr-o perspectivă diferită, care ne permite să ne înlocuim sentimentele negative cu unele pozitive. Reluăm controlul asupra vieţilor noastre, alegându-ne propriile interpretări. Aceasta ne dă posibilitatea să ne însuşim cu dragoste trecutul pe care nu ni l-am asumat şi să ne debranşăm de la alţi oameni.Trebuie să alegem interpretări care ne duc viaţa înainte, mai degrabă decât unele care ne lasă singuri şi neajutoraţi. Convingerea mea este că a inventa o nouă interpretare este modul cel mai simplu de a transforma ceva negativ în ceva pozitiv. Tot ceea ce apare în lumea noastră este un eveniment obiectiv. El nu are un înţeles în sine. Fiecare dintre noi vedem lumea prin lentile diferite, astfel încât, fiecare dintre noi percepem în mod diferit un anumit incident.Percepţiile şi interpretările noastre sunt cele care ne afectează emoţiile – şi nu incidentul însuşi. Percepţiile şi interpretările noastre sunt cele care neagă responsabilitatea şi aduc acuze. Pe cine acuzi tu pentru egoismul tău? Pentru dependenţele tale? Pentru eşecurile tale? Acum e momentul de a nu mai fi o victimă. Acceptă responsabilitatea – şi îţi vei accepta egoismul, dependenţele şi eşecurile. Totodată, vei lăsa să iasă generozitatea, blândeţea şi dreptul tău divin de a avea totul.Fiecare dintre noi trebuie să ajungă să înţeleagă modul în care este afectat de cramponarea de un fel învechit şi neevoluat de a ne vedea atât pe noi înşine, cât şi vieţile noastre.Fiecare dintre noi trebuie să ia o decizie conştientă, modificându-ne interpretările, pentru a modifica lumea noastră. Interpretaţi altfel un cuvânt şi acesta nu numai că-şi va pierde încărcătura negativă, ci vă va da înapoi propria voastră putere

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s