Femenina

getImageLa începuturile ei, dragostea este, într-adevăr, oarbă. Pe jumătate oarbă. Pe jumătate, pentru că ţi se întâmplă mereu, inevitabil, să te îndrăgosteşti de o singură emisferă. Nici nu se poate altfel. Nu te poţi îndrăgosti de un om care nu îţi place. Întotdeauna se întâmplă la fel: te îndrăgosteşti de o persoană care, printr-un “ce” necunoscut, te atrage magnetic. Dacă atracţia e reciprocă şi legătura se creează, urmează “luna de miere”, care întotdeauna durează fix atât cât ţine şi atracţia. Dar cine poate consuma la infinit doar miere, şi, mai ales, cine poartă-n sine-atâţia stupi!? E firesc ca, mai devreme sau mai târziu, fascinaţia iniţială să se mai dilueze. Ceea ce înainte reprezenta misterul terenului neexplorat, acum ţi-ai integrat deja, e parte din tine, e ceva ce “cunoşti”, ceva digerat. Orice mister digerat încetează a mai fi un mister.

Urmează apoi – dramatică, de cele mai multe ori – întalnirea cu celălalt el (ori cu cealaltă ea). Începi să observi din ce în ce mai mult şi mai des şi cealaltă emisferă, pe care nici n-o bănuiai. Poate că nici el(ea) n-o bănuia. Poate că tu ai fost pur şi simplu poarta prin care ceva lui însuşi necunoscut a ieşit la suprafaţă. Sau poate îşi cunoştea îndeaproape “partea întunecată a lunii”, dar nu a lăsat la vedere decât ceea ce ochii tăi vroiau să vadă. Şi nu trebuie condamnat. Ţi s-a ascuns pe jumătate pentru că te dorea. Precum şi tu îl doreai, ascunzându-te pe jumătate. Şi nici măcar nu vă dădeaţi seama că vă ascundeaţi. Era o involuntară şi inconştientă joacă “de-a v-aţi ascunselea”. Dragostea lui te stimula să dai tot ce ai mai bun în tine, înfloreai… Dar cât poate să ţină acest joc? Doar pentru că n-ai mai vrea să fie, cealaltă emisfera a ta nu încetează să existe.

Iar emisfera asta despre care vorbesc nu reprezintă în nici un caz partea ta negativă. Nu e ceva static şi dat pentru eternitate. Este vorba pur şi simplu despre ceea ce simţi(intuieşti) tu că i-ar displacea(la tine) celui(celei) de care te-ai îndrăgostit. Şi cum, oricât de mult ne-am asemăna, rămânem iremediabil diferiţi, ne plac şi ne displac mereu alte lucruri şi alte aspecte. În consecinţă, emisfera pe care o înfăţişezi şi cea pe care o ţii ascunsă sunt mereu altele, mereu în schimbare. De aceea spun că ceea ce ascunzi(sau uiti, intuitiv, să arăţi) nu e, cel puţin la început, ceea ce consideri a fi partea ta negativă, ci ceea ce crezi tu că persoana de care te-ai îndrăgostit înţelege a fi neplăcut. Şi uite-aşa, ajungi până la urmă să nici nu mai ştii cine eşti, cum eşti, cât eşti. Te reduci mereu, te tai şi te despici – pentru a plăcea, pentru a fi placută. De aceea nu cred în a îndemna o femeie “să pară” misterioasă pentru a avea succes înaintea “publicului” masculin. O femeie care “pare” e o femeie care nu prea mai “e”. Este o femeie care nu se respectă îndeajuns şi care nu are suficientă încredere în sine. O femeie nu are deloc nevoie să mimeze misterul. Femeia este mister. Chiar dacă ar dori şi tot nu ar putea să se miste dintr-un loc în altul fără ca misterul să se mişte odată cu ea. Problema este că femeia ajunge să nu mai creadă în misterul propriu (iar la obţinerea acestui rezultat, bărbaţii din viaţa ei contribuie, din nefericire, cel mai mult). Şi atunci se străduieşte să “devină”, să “pară” misterioasă.

Dacă este să vorbim despre libertatea femeii, atunci trebuie spus neapărat că o femeie liberă, cu adevărat liberă, este o femeie care nu încearcă niciodată să pară altceva decât este, care nu îşi chinuie fiinţa în permanenţă, în fel şi chip, pentru a ajunge să corespundă nu ştiu cărui tipar de feminitate, nu ştiu căror canoane estetice, morale şi intelectuale inventate de cine ştie ce idiot. Nu spun că a fi tu însăţi e un verb magic, care atrage bărbaţii precum becul aprins, ţânţarii. În mod normal, aşa ar trebui să fie. Deoarece atunci când ai curajul să fii aşa cum eşti, să te iubeşti aşa cum eşti, radiezi o energie atât de proaspătă încât nu văd cui nu i-ar plăcea să-ţi fie-aproape. Problema este însă că nici bărbaţii nu prea mai au încredere în ei şi tocmai de aceea, în general, se tem de o femeie sigură pe ea, pe care nu pot s-o controleze. Atâtea mii de ani de dominaţie, în toate formele urâtului, a “masculului” “puternic”, cu un “intelect superior”, asupra femeii au lăsat urme adânci. Bărbatul are atât de înrădăcinate în subconştient dorinţa şi tendinţa de a domina, de a-şi controla femeia la fiecare pas, încât va fi foarte greu să-i scoateţi asta din cap! Având în vedere acestea, fiind tu însăţi, nu îi vei atrage neapărat pe bărbaţi. Dar dacă îi vei atrage pe unii, atunci şansele ca aceştia să fie oameni de calitate cresc foarte mult. Aşa că, dacă vreţi, a fi tu însăţi poate funcţiona şi ca excelent mijloc de selecţie. Nu îi vei selecta tu, ci se vor selecta singuri. Pentru că e al naibii de greu de suportat pentru un bărbat care nu e bărbat o femeie care este femeie!

Mai vreau să adaug că nu trebuie să cazi nici în capcana de a-ţi dori să fii tu însăţi pentru a atrage bărbaţi adevăraţi. Nu! Trebuie să fii tu însăţi pentru că vrei pur şi simplu asta. Atât. Restul sunt consecinţe şi adaosuri colaterale. O femeie fericită este întotdeauna o femeie care se iubeşte şi se acceptă aşa cum este ea, în vreme ce o femeie care vrea mereu să se ajusteze în functie de gusturile bărbaţilor, ori ale unui singur barbat(El!), nu are cum să ajungă vreodată să fie mulţumită. Omul are atât de mult nevoie de libertate încât, chiar dacă ai cucerit un bărbat, arătându-te altfel decât eşti în realitate, tocmai din această cauză, undeva, în adâncurile nebănuit de-adânci ale minţii şi ale sufletului tău, vei porni deja să îl urăşti.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s